Ghidul mesterului amator: Montare usa interior

Am modificat articolul ultima data pe: 09.12.24

 

Pentru ca montajul este mai putin complicat pentru usile de interior decat pentru cele exterioare, aproape oricine poate instala un astfel de produs, cu putina rabdare, instructiunile corecte si cateva unelte potrivite. Afla din acest ghid cum eviti cele mai frecvente erori si probleme ale unei usi asezate gresit.

 

O usa montata stramb poate deveni o problema serioasa pentru casa ta. Incepand cu un aspect neplacut al incaperilor pe care le delimiteaza si finalizand cu inchiderea greoaie, zgarieturi ale pragului si zgomote deranjante la utilizar. Daca vrei sa eviti nervii si frustrarile determinate de astfel de cazuri, afla din randurile de mai jos ce pasi trebuie sa urmezi pentru duce pana la capat corect un montaj de usa de interior si ce trucuri iti garanteaza un rezultat perfect.

 

Materiale necesare pentru montare

La categoria materiale includem usa plus tocul care o incadreaza, pervazurile, cunoscute si sub numele de blana usii. Tot pe aceasta lista trebuie sa treci si balamalele si sistemul de inchidere, pe care unii producatori le includ in pachetul de livrare, dar pe care in unele cazuri va fi nevoie sa le cumperi separat.

Scule si unelte

Pentru ca totul sa mearga struna si sa nu te opresti cand ai cel mai mult spor pentru ca iti lipseste o unealta esentiala, te sfatuim sa asezi la indemana:

 – Fierastrau manual sau automat pentru retusarea tocului

 – Marker pentru dat semne

 – Ruleta pentru masurat

 – Nivela cu bula sau/si laser pentru evaluarea unghiurilor si alinierii

 – Suruburi potrivite

 – Bormasina

 – Surubelnita electrica sau manuala

 – Spuma poliuretanica 

 – Sticla cu cap pulverizator, incarcata cu apa

 – Silicon pentru montare la usa de interior a elementelor de pervaz

 

Pregateste spatiul de lucru

Cu cat glafurile sunt mai uniforme si suprafata mai dreapta, cu atat iti va fi mai usor sa instalezi corect usa, iar acest aspect este valabil indiferent daca vorbim despre o usa din MDF sau un montaj de usa metalica pentru intrarea in locuinta.

Deci, daca atunci cand ai demontat usa veche, zidul a ramas denivelat, cu gauri si laturi inegale, apeleaza la un profesionist pentru a obtine un finisaj de calitate, mai ales daca nu optezi pentru un toc reglabil, care sa acopere complet glaful dupa ce finalizezi procesul de montare pentru usa de interior.

 

Cand se monteaza usile interioare

Specialistii recomanda inceperea procesului de montare la usa de interior dupa ce ai terminat toate finisajele din locuinta (gresie, faianta, parchet, vopsea, varuit etc.), pentru a preveni zgarierea sau patarea foii de usa. La fel de important este si ca tencuiala sa fie uscata, pentru a nu determina umflarea tocului care poate duce mai departe la probleme de inclinare si deschidere a usii.

Desi alternativele metalice sunt mai putin sensibile la umiditate, este bine sa respecti aceeasi regula si atunci cand planifici o montare de usa metalica, in special in cazul finisajelor, pentru a preveni necesitatea unei etape ulterioare de curatare.

 

Dimensioneaza corect tocul usii

In general, tocul care vine impreuna cu usa este mai lung decat aceasta si este livrat dezasamblat. Vei putea deci sa scurtezi foarte usor lateralele, atat cat este nevoie si daca este cazul:

Masoara pe latura interioara a tocului

 – Adauga 5mm pe latime (2mm la balamale, 3mm pe latura de inchidere).

 – Pune in plus 5mm si pe inaltime, pentru a permite incadrarea facila a pragului de trecere intre cele doua spatii separate de usa.

 – In raport cu golul usii, specialistii recomanda sa lasi un spatiu de minim 30 – 50mm pe laterale si 20 – 30mm fata de glaful superior. 

Ce inseamna toc reglabil

Tocul reglabil permite acoperirea integrala a glafurilor, fiind construite pentru latimi cuprinse, in general, intre 80 si 500mm. In acelasi timp, sunt prevazute cu pervaze pe ambele directii de circulatie.

Montarea unei usi de interior cu toc reglabil este la fel de simpla ca pentru o versiune clasica. In plus, acest tip de toc ofera un aspect mai elegant si elimina etapa de finisare a peretilor, ce urmeaza dupa un montaj cu toc clasic. Sunt insa si semnificativ mai scumpe.

 

Cum se monteaza o usa de interior

Pentru a monta usa trebuie sa urmezi urmatoarele etape:

 – Imbina elementele tocului de usa, cu aracet si holsuruburi, avand foarte mare grija ca suprapunerea zonelor de imbinare sa fie perfecta. Orice milimetru gresit la colt se transforma in centimetri in pentru restul usii si va crea probleme la deschidere si inchidere.

 – Verifica potrivirea foii de usa in toc, cat timp tocul este inca asezat pe orizontala, stabileste locurile pentru balamale si instaleaza-le. Poti sa optezi pentru o surubelnita manuala, insa daca folosesti surubelnita electrica vei termina treaba mai repede. Tot acum creezi si gaurile necesare pentru montarea yalei, daca aceasta nu este deja instalata.

 – Scoate usa din balamale, asaza tocul in golul usii, fixeaza-l cu pene si verifica pozitia sa fara foaia de usa, folosind o nivela si/sau un laser, pentru a fi sigur ca toate laturile sunt in unghiul care trebuie. Pune apoi din nou usa in balamale si verifica daca se deschide si se inchide usor. In general, la versiunile din MDF nu prea poate fi vorba de reglare de balamale, ca la usa de termopan, deci ai grija sa le montezi bine din prima.

 – Acopera tocul cu banda de protectie, pentru a evita murdarirea cu spuma, dar nu lasa banda pe loc mai mult de o ora si jumatate, pentru ca fi mai greu de dezlipit.

 – Aplica spuma poliuretanica in golul dintre toc si glafuri, avand grija sa umpli spatiul disponibil doar intr-o proportie de ⅓, pentru ca spuma se va dilata. Cu aceasta actiune ai finalizat procesul de montare a unui toc de usa. Inchide usa si las-o inchisa pe toata perioada necesara spumei pentru a se intari (gasesti timpul indicat pe ambalaj).

 – Indeparteaza banda adeziva si curata excesul de spuma folosind un cutter.

Montare pervaz usa de interior

Aceasta etapa este mai simpla, atat imbinarea laturilor, cat si lipirea de suprafata peretelui, realizandu-se pe baza de silicon.

Cu tipurile de produse existenta astazi pe piata, montarea usilor de interior a devenit mult mai simpla, si daca reusesti sa scoti tocul vechi fara a deteriora prea mult perete, te vei descurca foarte usor singur, fara a fi nevoie sa apelezi la specialisti. Retine insa ca orientarea usii este foarte important. Totul trebuie sa fie perfect drept, pentru ca altfel usa nu va functiona cum trebuie. Verifica deci de mai multe ori unghiurile si alinierea inainte de a trece la fixare.

 

 

Lasa un comentariu

0 Comentariu