6 reguli pentru a suda corect

Am modificat articolul ultima data pe: 27.04.24

 

Foloseste echipament de protectie potrivit, asigura zona de lucru, ai grija la apa si umezeala – sunt doar cateva dintre regulile de care trebuie sa tii cont daca lucrezi cu un aparat de sudura. Afla din acest articol ce indicatii de baza trebuie sa respecti neaparat daca utilizezi un astfel de dispozitiv.

 

Aparatul de sudura este utilizat in general pentru a uni doua elemente metalice si face parte din dotarea atelierelor mestesugaresti, a echipelor de constructii, dar si din cea a gospodariilor in care multe dintre reparatii sunt realizate fara a apela la profesionisti. Desi pare simplu de folosit, acest dispozitiv necesita pregatire atenta si respectarea unor conditii foarte precise de utilizare pentru a obtine rezultate bune si in siguranta.

 

Echipamentul de protectie

Nu incepe sa lucrezi fara a te echipa corespunzator. Ai nevoie de o masca de protectie care sa iti fereasca ochii de lumina puternica si scanteile generate in timpul folosirii aparatului de sudura, care iti pot afecta privirea daca te uiti direct catre flacara atunci cand lucrezi.

Pentru protectia mainilor apeleaza la manusi speciale pentru sudura. Aceste modele au rolul de a preveni electrocutarea, protejandu-te in acelasi timp impotriva caldurii si radiatiilor degajate in timpul folosirii aparatului. Sunt confectionate cel mai adesea din piele naturala de vaca sau de porc.

Ca si in cazul folosirii altor utilaje electrice puternice si atunci cand te pregatesti sa sudezi este indicat sa te imbraci corespunzator, folosind haine lungi, care sa protejeze pielea de caldura degajata de aparat, dar si de eventualele scantei care ar putea sari.

 

Zona de lucru

Procesul de sudare implica degajarea de substante toxice care iti pot afecta sanatatea daca se acumuleaza in sistemul respirator. Evita deci sa folosesti acest aparat in spatii inchise, care nu beneficiaza de o ventilatie eficienta si alege fie sa lucrezi in aer liber, fie sa folosesti o zona in care poti lasa geamurile larg deschise.

Ai grija sa nu te afli in apropierea unor materiale inflamabile, indiferent ca vorbim despre gaze, combustibil lichid sau hartie, carton, lemn etc. pentru a evita riscul de incendiu sau explozie. De asemenea, pentru ca lucrezi cu curent electric, este important sa nu pornesti aparatul de sudura in conditii de umezeala sau in prezenta apei.

Nu folosi dispozitivul in soare sau atunci cand ploua, daca lucrezi afara, si nici in medii bogate in praf sau in gaze corozive, ori atunci cand sunt curenti puternici de aer.


Verificari de rutina

Inainte de a incepe sa sudezi asigura-te ca ai la indemana tot ce iti trebuie (electrozi, cabluri, ciocan, perie de sarma, prelungitor) si ca toate elementele dispozitivului sunt fixate bine (duze, contact, difuzoare etc.).

Electrozii sunt alesi in functie de tipul de curent cu care vor fi folositi, caracteristicile vizate pentru sudura si cele ale materialului lipit. Poti opta pentru modele rutilice, care pot fi folosite atat cu curent continuu, cat si la curent alternativ, si care ofera adaptabilitate buna la suduri verticale si orizontale, sunt potrivite pentru materiale subtiri si asigura o sudura buna, insa nu foarte rezistenta.

O alta optiune sunt electrozii bazici, cu baie de sudura vascoasa care faciliteaza adaptarea la orice pozitie de lipire. Pot fi folositi pe materiale subtiri si asigura o sudura cu rezistenta buna. Functioneaza insa doar cu curent continuu, arcul electric se amorseaza greu si este destul de instabil si produc material de adaos in cantitate mai mare decat cei rutilici.

Daca ai nevoie de o versiune care sa nu genereze prea mult material rezidual, iti recomandam electrozii celulozici, cu continut mare de hidrogen. Este insa bine sa stii ca pot fi folositi numai in curent continuu si la o tensiune ridicata si ca sudura obtinuta este neregulata, fiind deci mai putin potriviti pentru proiectele care trebuie sa arate bine.

 

Conectarea la curent electric

Daca este nevoie sa utilizezi un prelungitor, este recomandat ca lungimea totala a cablului de alimentare sa nu depaseasca 10m. Acesta trebuie sa fie bine intins, avand grija sa nu faca bucle sau noduri, pentru a limita riscul de supraincalzire in acele zone. Este de asemenea important ca atat cablu, cat si priza si carcasa sa fie impamantate.

 

Cum sudezi corect

Pentru a putea lucra sigur si eficient, trebuie sa folosesti un electrod care are pasta intacta si nu este umed. Aparatul de sudura se tine cu ambele maini, iar electrodul se apropie incet de spatiul in care cele doua materiale trebuie imbinate, regland treptat intensitatea arcului de curent, pana cand obtii valoarea necesara.

Sudura se realizeaza prin realizarea de puncte consecutive de topire, obtinute prin mentinerea si retragerea repetata elecrodului de pe suprafata materialelor pe care le lipesti. Vei obtine la final o linie dreapta alcatuita din puncte mici, care trebuie sa fie suficient de groasa pentru a oferi rezistenta de care are nevoie proiectul respectiv. Pentru stabilitate si durabilitate este important ca sudura sa se realizeze pe ambele laturi ale materialelor imbinate.

Dupa sudura

Nu atinge niciodata zona proaspat sudata, pentru ca risti sa te arzi. Asteapta cateva minute pentru ca materialul sa se raceasca. Foloseste apoi un ciocan de zgura pentru a indeparta surplusul de material, lovind usor. In acest mod verifici si rezistenta segmentului obtinut. Finalizeaza curatand zona cu o perie de sarma si apoi slefuieste, daca obiectul la care lucrezi are nevoie de un aspect impecabil sau finisajul atent este o cerinta tehnica importanta.

 

Tipuri de aparate

Poti alege intre mai multe tipuri de aparate, cum sunt cele cu electrozi inveliti, tip transformator sau redresor, cunoscute sub numele de MMA, variantele cu gaz sau MIG/MAG care lucreaza prin topirea unui fir metalic, sau versiunile cu gaz inert, tip TIG, care functioneaza cu electrod neconsumabil, din wolfram sau tungsten. 

Fiecare dintre ele ofera avantaje si dezavantaje specifice, si pot fi achizitionate in format clasic sau de tip invertor. Cei care sunt deja hotarati sa caute cel mai bun invertor de sudura pentru proiectele lor stiu probabil ca aceste versiuni sunt mai compacte si mai usor de folosit, consuma mai putina energie si ofera precizie mai buna de reglare a tensiunii folosite. Sunt insa de asemenea si mai scumpe si ceva mai fragile.

 

 

Lasa un comentariu

0 Comentariu